Obiectivul general al proiectului:
Obiectivul general il reprezinta cresterea participarii la programele de formare profesionala continua a angajatilor din regiunile mai putin dezvoltate, cu prioritate pentru 651 adulti cu un nivel scazut de calificare si persoanele cu vârsta de peste 40 ani, din zone rurale defavorizate; acesta se va realiza prin dezvoltarea si implementarea unui set complex de masuri integrate si personalizate, care vizeaza imbunatatirea statutului pe piata muncii, prin imbunatatirea aptitudinilor si a competentelor grupului tinta.
Proiectul prin rezultatele sale si prin indicatorii de rezultat imediat contribuie la atingerea obiectivelor specifice prezentului apel de proiecte finantat prin POCU, respectiv contribuie la atingerea OS 6.12 prin cresterea ocuparii pentru 375 (57,5%) de persoane din grupul tinta – angajati, respectiv 66 persoane (10%) vor urma studii/cursuri de formare la încetarea calitaþii de participant. Concret, la nivelul proiectului rezultatele obtinute prin implementarea activitatilor vor contribui la crearea unui efect pozitiv pe termen lung si la atingerea obiectivelor propuse – generale si specifice, astfel:
- minimum 651 de persoane (persoane cu nivel scazut de calificare, persoane din mediul rural, persoane cu vârsta peste 40 de ani) vor beneficia de servicii de informare si consiliere, ce au ca scop evaluarea competentelor, si sustinerea motivationala continua pentru dezvoltarea carierei si participarea la programe de FPC
- minim 651 de persoane vor participa la cursuri de formare profesionala (initiere, specializare, calificare nivel II) relevante pentru regiunile de implementare, din care 521 persoane (80%) vor dobandi o calificare cu impact pozitiv asupra cresterii sanselor de ocupare
- minim 651 persoane vor beneficia de un sistem de inovativ de dezvoltare personala si sprijin educational personalizat prin consiliere online si accesul la o platforma de elearning, implementat in cadrul proiectului, 375 isi vor imbunatatii ocuparea sau vor urma alte forme de invatamant
- in proiect sunt prevazute masuri de cooperare trans-nationala si transfer de bune practici, in special prin participarea la o vizita de studiu
Obiectivele specifice ale proiectului:
- Dezvoltarea abilitaþilor si încrederii în sine pentru 651 persoane (persoane cu nivel scazut de calificare, persoane din mediul rural, persoane cu vârsta peste 40 de ani) prin participarea la sesiuni personalizate de consiliere profesionala si tutorat, individuale, de grup, dar si metode inovative utilizand noile tehnogii.
- Imbunatatirea aptitudinilor si dezvoltarea competentelor a 651 de persoane (persoane cu nivel scazut de calificare, persoane din mediul rural, persoane cu vârsta peste 40 de ani) prin participarea acestora la programe de formare profesionala (cursuri de initiere, specializare, calificare nivel II) adaptate nevoilor acestora si derulate in concordanta cu nevoile identificate, ru o rata de obtinere a certificarii de peste 80% (521 persoane).
- Promovarea cu scopul participarii la programe de FPC pentru minim 651 de persoane cu un nivel scazut de calificare si persoanele cu vârsta de peste 40 ani, din zone rurale defavorizate, inclusiv prin recunoasterea si certificarea rezultatelor învatarii dobândite în contexte
Activitati previzionate:
- Activitati de informare si constientizare privind participarea la programe de FPC
Pentru a fi eligibile, persoanele din grupul þinta format din angajati, la data intrarii în operatiunile
FSE, îndeplinesc cumulativ urmatoarele criterii:
- au domiciliul/ resedinta în una dintre cele 7 regiuni mai putin dezvoltate;
- sunt angajati, inclusiv persoana fizica autorizata si întreprinderi individuale;
- au împlinit 25 ani;
- au vârsta sub 65 de ani.
Dincolo de criteriile stabilite in ghid, selectarea membrilor grupului tinta va avea in vedere
minim urmatoarele doua criterii: studiile necesare pentru a accede la cursurile de calificare si
motivatia de a obtine un loc de munca cat mai bun. Se va avea in vedere recrutarea unui minim
de 651 de persoane care se regasesc în cel puþin una din categoriile de mai jos:
- persoane cu nivel scazut de calificare
- persoane din mediul rural
- persoane cu vârsta peste 40 de ani.
2. Activitati de consiliere si tutorat pentru grupul tinta al proiectului
Activitatea de consiliere va fi structurata in functie de nevoile grupului tinta, dar va cuprinde necesarmente urmatoarele:
- consiliere in vederea construirii profilului ocupational prin inventarierea istoricului experientelor de munca, a aptitudinilor, intereselor, competentelor si expectantelor ocupationale etc.;
- consiliere in vederea identificarii rutei de dezvoltare profesionala si orientarea catre unul dintre programele de formare profesionala oferite in cadrul proiectului sau catre alte programe de formare profesionala, care sa duca la cresterea statusului de ocupare;
- consiliere in vederea eficientizarii dinamicii de cautare a unui loc de munca;
- consiliere in vederea realizarii unui CV si a unei scrisori de intentie, acolo unde nivelul studiilor membrilor grupului tinta o permite (pentru persoanele care au minim invatamantul obligatoriu);
- consiliere in vederea prezentarii la interviul de selectie;
- consiliere in vederea realizarii unui plan cariera incluzand actiuni specifice de consiliere/ tutorat incluzand acordarea de sprijin si sustinere motivationala acordata beneficiarilor in vederea urmaririi si indeplinirii planului de actiune stabilit in cadrul sesiunilor de consiliere;
Fiecare beneficiar va putea participa la o sedinta de consiliere in grup cu o durata de cca 3h/sedinta (maxim 10 persoane/ grup) si la 1-2 sedinte de informare si consiliere individuala, prima sedinta individuala cu o durata de aproximativ 2 ore/persoana, aceasta fiind dedicate aplicarii instrumentelor specifice de lucru (parte integranta a metodologiei de informare si consiliere), cea de-a doua sedinta cu o durata de maxim o ora/ persoana având ca scop
prezentarea rezultatelor testului si discutarea acestora. Programul de consiliere si tutorat va individualizat, numarul de ore alocat putand varia functie de nevoia identificata.
3. Sprijin pentru participarea la programele de FPC
Formarea profesionala se va focaliza pe competente imediat utilizabile pe piata muncii. Proiectul isi propune sa creasca sansele de imbunatatire a statutului pe piata muncii a membrilor grupului tinta prin:
– Comunicare in limba engleza (curs de initiere)
– Competente digitale de utilizare a tehnologiei informatiei ca instrument de invatare si cunoastere (curs specializare)
– Consilier vocational (curs specializare)
Cursuri de calificare:
- Agent de securitate, curs Calificare nivel 2
- Ingrijitoare batrani la domiciliu, curs Calificare nivel 2
- Manichiurist, pedichiurist, curs Calificare nivel 2
Masurie de formare sunt completate de un sistem de instruire la distanta prin elearning, printr-o platforma electronica, cu un sistem de evaluare si certificare independent. Aceste cursuri vor putea fi accesate de partipanti, in sistem asincron, putand astfel intregi un program de formare personalizat.
Grupele de curs cu aproximativ 20 de cursanti/ grupa, in functie de interesul pe care membrii grupului tinta il va manifesta, numarul de cursanti/ grupa de curs putand varia, pana la maxim 28 de cursanti/ grupa si minim 14 cursanti/grupa. Impartirea pe grupe se va efectua de catre consilierii de cariera, impreuna cu responsabilii activitatii de formare din partea partenerilor in functie de optiunile fiecarui membru al grupului tinta si dupa realizarea profilului ocupational.
4. Activitati inovative pentru cresterea participarii la FPC, bazat pe bune practici europene
Cresterea participarii la FPC este obiectivul principal urmarit in cadrul proiectului. Din aceasta perspectiva ne propunem o abordare inovativa a a formarii continue, care sa urmareasca atat sprijin educational personalizat, centrat pe nevoile participantului, dar si facilitarea accesului la un sistem educational flexibil, pliat de asemenea pe nevoia acestuia.
Concret, dincolo de suportul de formare clasic (in clasa), avem in vedere furnizarea unui suport educational prin accesul la o platforma de educatie la distanta in sistem elearning, disponibila parteneriatului. Accesul la sistemul de instruire ar permite accesarea unui numar de module de curs disponibile deja pe platforma te tip MOOCs, dar si extinderea acesteia cu alte 10 module dezvoltate in cadrul proiectului.
Modulele scurte, derulate in sistem asincron vor putea raspunde unor nevoi punctuale de participantului, complementar si sinergic cu programul derulat in clasa, putand fi accesate in ritmul si raportat la disponibilitatea acestuia.
In cadrul sub-activitatii: Cooperare trans-nationala si transfer de bune practici sunt prevazute masuri ce vizeaza cooperarea transnationala si transferul de bune practici legate de derularea programelor de FPC. In acest sens, se va
elabora un „Manual de bune practici ce vizeaza programe FPC in UE”, investigand la nivelul furnizorilor de formare profesionala si educatie a adultilor din diferite tari europene modul derulare a programelor, analizand in acelasi timp modul in care aceste practici pot fi transferate.
O vizita de studiu de 3 zile va fi organizata intr-o tara UE in care au fost identificate modele de bune practici, cu participarea mixta a echipei de experti din proiect si persoane din grupul tinta care au parcurs programul de formare profesionala, ce vor fi selectati, dintre cei mai buni cursanti